Uniunea celor 28. Croația a devenit membră UE. Gândurile lui Victor Ponta pentru Zagreb

Publicat: 01/07/2013, 12:48
Actualizat: 29/07/2014, 19:12

Focuri de artificii au luminat cerul la Zagreb, în timp ce zeci de mii de croați din toată țara aclamau, luni la ora locală 00.00 (01.00 ora României), aderarea țării lor la Uniunea Europeană, la 22 de ani de la proclamarea independenței față de fosta Iugoslavie, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Bun venit în Uniunea Europeană”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în fața mulțimii reunite la Zagreb, cu puțin timp înainte de intonarea imnului UE, „Odă bucuriei” de Beethoven, care a consacrat intrarea Croației în blocul comunitar.

FOTO: STR/AFP/MEDIAFAX

„Este o noapte istorică. Ați redat Croației locul său în inima Europei”, a declarat el.

Mesajul lui Victor Ponta

Un mesaj de bun-venit le-a adresat croaților și Victor Ponta, aflat acum într-un turneu asiatic: „Astăzi este un moment istoric, un moment care marchează extinderea Uniunii Europene prin aderarea Croației. Ziua de 1 iulie 2013 va rămâne în memoria europenilor drept un important semnal privind forța construcției noastre și orientarea către viitor a spațiului comunitar”, a transmis biroul primului-ministru. Totodată, premierul și-a exprimat „convingerea că o Uniune Europeană cu 28 de state va fi mai puternică și mai capabilă să facă față provocărilor pe care ni le rezervă viitorul. Bun venit, Croația, alături de noi!”, a transmis Ponta Zagrebului.

Aderare în vreme de criză

În discursul său, președintele croat Ivo Josipovici și-a invitat compatrioții să fie optimiști.

„Să nu lăsăm norul crizei economice să ne umbrească optimismul. Criza este o provocare, o invitație de a face ca mâine să fie o zi mai bună decât astăzi”, a declarat el.

Pe cele trei scene ridicate în piața centrală din Zagreb, peste 700 de artiști, cântăreți, muzicieni și dansatori au făcut spectacol în fața unei mulțimi încântate. Festivități similare au avut loc în orașele Split și Dubrovnik, precum și în Varazdin și Riejka.

La miezul nopții, panoul de semnalizare cu inscripția „vamă” a fost retras în mod simbolic de la punctul de frontieră cu Slovenia, singura republică fostă iugoslavă care era membră UE (2004).

În același timp, un panou cu sigla UE a fost instalat la frontiera cu Serbia, țară căreia Bruxelles-ul i-a dat vineri undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare.

Președinții tuturor țărilor din Balcani s-au întâlnit la Zagreb.

FOTO: STR/AFP/MEDIAFAX

Aproximativ 100 de reprezentanți internaționali au asistat la sărbătoarea aderării.

În afară de lideri europeni, nicio personalitate internațională nu și-a anunțat participarea. Absența cancelarului german Angela Merkel a făcut obiectul speculațiilor în presa locală.

În pofida dezminților Berlinului, presa croată asigură că absența lui Merkel este legată de refuzul Zagrebului de a extrăda un fost șef de informații iugoslav căutat de justiția germană în legătură cu uciderea unui disident croat pe teritoriul german în 1983.

Croația este primul stat care se alătură UE de la aderarea, în 2007, a României și Bulgariei.

Croația este în recesiune din 2009, iar șomajul afectează 20 la sută dintre cei 4,2 milioane de locuitori.

Guvernul de centru-stânga speră că aderarea la UE va încuraja investițiile străine de care țara are mare nevoie pentru a-și relansa economia.

În Croația, PIB-ul este cu 39 la sută sub media europeană, doar România și Bulgaria clasându-se în urma Zagrebului, potrivit biroului de statistici al UE.

Cei „300.000 de șomeri, ce vor sărbători? Este UE o baghetă magică pentru a face să dispară problemele?”, se întreabă un utilizator de Internet pe pagina oficială a Guvernului croat de pe rețeaua de socializare Facebook.

FOTO: STR/AFP/MEDIAFAX

„Aderarea la UE nu este decât un genocid economic comis împotriva cetățenilor noștri”, a afirmat într-un comunicat organizația neguvernamentală eurosceptică Occupy Croatia. „Legile europene sunt redactate pentru a servi intereselor companiilor multinaționale bogate prin vasalii lor politici”, a adăugat sursa citată.

Dar Nik Kolveshi, un student la economie, este radios. „Se vor deschide în fața noastră multe oportunități, acum că ne-am alăturat oficial familiei noastre europene”, a declarat el, agitând un drapel UE.

Odată cu unda verde dată Serbiei pentru deschiderea negocierilor de aderare și Kosovo pentru încheierea unui acord de stabilizare și asociere, prima etapă a unui drum lung către UE, continuarea procesului de extindere în Balcani pare asigurată.

Dar la Bruxelles, analiștii subliniază că acest proces riscă să fie mai lung și desfășurat cu mai multă prudență decât precedentele.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?